Recenzie despre tableta Huawei MatePad 11

Am descoperit tainele unei tablete pe care rareori o lasam jos: MatePad 11

Daca cautati un dispozitiv versatil, potrivit pentru toata familia, atunci cu siguranta v-ati gandit la o tableta. Si noi am fost in situatia voastra. De cateva luni bune am dat tarcoale categoriei „Tablete”, incercand sa gasim cea mai buna varianta. Am strans curajul necesar pentru pune deoparte banii pentru achizitie si am redus cautarile la un buget sub 2000 RON. Era important sa nu depasim bugetul alocat achizitiei.

Ne-am concentrat atentia pe o gama variata de modele, produse de Samsung si Huawei. Nu ne-am complicat cu alti producatori, desi trebuie sa recunoastem ca am cochetat mult timp si cu Apple. Ce ne-a deraiat de la acest producator? Bugetul. Produsele erau faine insa pretul ne tot indeparta de la ei. Asa ca am ales sa ne concentram pe Huawei si Samsung. Foarte bine! Am selectat cateva modele, similare in specificatii, cu atentie sporita acordata preturilor. Da!

De ce ati putea alege Huawei MatePad 11 pentru uz office si personal?

Dintre nenumaratele optiuni de dispozitive mobile, Huawei ne-a ramas in minte. Avem si un Huawei P30 Pro pe care-l folosim zilnic si merge foarte bine, chiar si dupa aproape doi ani. Am avut candva si un P9, care inca merge in mainile unui senior. Din acest motiv, am fost mereu cu ochii pe produsele producatorului chinez. Si uite asa am ramas cu ochii tintiti pe Huawei MatePad 11, in speranta ca o sa beneficieze de reduceri. Am avut noroc!

In ultimii ani, compania Huawei a fost nevoita sa isi adapteze stategia de afaceri la situatii imprevizibile. Producatorul si-a recladit brandul si l-a intarit cu facilitati noi pentru utilizatori. In urma restrictiilor impuse de Statele Unite ale Americii, implicit interzicerea folosirii magazinului Google Play pe dispozitive, Huawei a avut de infruntat o provocare care, cel mai probabil, ar fi daramat alte companii. Totusi, ingeniozitatea chineza a scos la iveala solutii inteligente si in interesul utilizatorului.

Din fericire, fanii brandului au beneficiat de produse de calitate si au avut acces la aplicatiile favorite. Fie prin mici trucuri de clone app sau dealuri intre Huawei si Meta (Facebook si Instagram) dar si alte aplicatii populare, dispozitivele firmei ofera utilizatorului cam tot ce are nevoie pentru a se bucura de o viata multimedia activa si lipsita de griji. Oare aveau nevoie de Google? La inceput, sigur ca da. Astazi, situatia este mai gri ca niciodata.

Huawei a revenit in forta si ne incanta simturile multimedia si tactile cu un nou produs: tableta MatePad 11 ce vine la pachet cu sistemul de operare HarmonyOS. Va invitam sa descoperiti cateva lucruri despre tableta si daca merita un loc in viata voastra!

Recenzie utila Huawei MatePad 11: o tableta surprinzatoare!

Placuta la ochi, sublima la atingere si o bucurie in generala: dragilor, va prezentam cu drag cateva lucruri despre tableta MatePad 11. In speranta ca o sa surprindem corespunzator particularitatile tabletei, va invitam sa cititi randurile urmatoare. Ele vor fi pline de intelepciune. Glumim. O sa gastiti informatii detaliate despre aparat si cum va poate fi de folos in taskurile voastre zilnice.

Sistemul de operare HarmonyOX. Din fericire, sistemul de operare este similar cu Android, ceea ce face ca tranzitia sa fie fara impedimente si sa va puteti adapta cu usurinta la noile setari. Posibilitatile sunt incantatoare, mai ales daca iubiti lumea digitala si tot ce are aceasta de oferit! Veti putea descarca majoritatea aplicatiilor de gaming, financiare, sanatate, productivitate si lifestyle.

De mentionat ca descarcarea app-urilor se va face prin intermediul cautarii Petal, o platforma care permite instalarea acestora direct de pe webiste-ul dezvoltatorului de soft. Practic, veti putea sa accesati aproape toate aplicatiile de care sunteti interesati (muzica, gaming, youtube, video streaming etc.). Cautarea Petal este alimentata de AI, capabil sa asigure cautari rapide si eficiente. Am folosit Petal de nenumarate ori si functioneaza la parametrii normali.

Acum ca am clarificat ca tableta Huawei MatePad 11 indeplineste cerintele de baza pentru gama acestui tip de produs, intrebarea este: merita investitia sau nu? Noi am spune cu siguranta ca da, insa va lasam pe voi sa decideti. In randurile urmatoare, ne-am propus sa va descriem experienta noastra cu tableta MatePad 11. Stim ca nu am luat in considerare toate aspectele si poate am uitat cateva ceva, insa am vrut sa pastram intacta opinia de utilizator.

Specificatii tableta Huawei MatePad 11

Tableta MatePad 11 poate asigura acces la  multe avantaje utilizatorilor sai – ea are un design elegant, cu note premium. Simti de la primul contact ca ai o tableta speciala. Designul compact si specificatiile tehnice surprind intr-un mod placut. Noi am fost incantati de calitatea tabletei. Se vede ca cei de la Huawei au folosit materiale de calitate in designul tabletei. Sa trecem la lucruri putin mai tehnice. Cu ce anume iese in evidenta aceasta tableta?

Ce stim despre hardware?

Credem ca merita sa incepem cu partea de hardware. Procesorul Qualcomm Snapdragon 865 ofera toate puterea de procesara necesara pentru a indeplini cu succes diverse tipuri de taskuri. 8 nuclee si frecventa de 2.84 GHz, 2.4 GHz si 1.8 Ghz pentru fluiditate in rularea aplicatiilor, jocurilor si programelor. Nu doar atat, insa tableta vine si cu un RAM de 6 GB. Fie ca este vorba de accesarea unui ebook sau vizualizarea unui film sau serial, navigarea pe Facebook sau alte aplicatii social media, tableta se va misca rapid, fara intarzieri, trecand intr-un mod fluid de la o aplicatie la alta. Am vazut Vikings, Emily in Paris, Inventing Anna, Cowboy Bebop, Seinfeld, Doolittle, Ozark, Space Force si multe alte seriale si filme pe Netlix, folosing tableta. Ne-am bucurat de experiente cinematografice sublime. Si avem bebe! Aveti grija caci s-ar putea sa o fure. Baby shark a rasunat de multe ori la boxele tabletei. Cand ati fredonat ultima oara aceasta melodie?

Tableta vine echipata cu o capacitate de stocare de 128 GB, care poate fi extinsa pana la 1TB, datorita slotului de memorie Micro SD. Fiecare utilizator poate alege sau nu sa adauge memorie extra. Insa, daca vreti sa salvati multe filme, poze si video-uri, este bine de stiut ca aveti si posibilitatea de augumentare a spatiului de stocare. Acest avantaj nu este prezent la alte tablete, ceea ce merita mentionat.

Audio performant. MatePad 11 este dotata si cu boxe stero produse de Harman Kardon. Calitatea audio este ridicata pentru muzica si fisierele media. Suntem foarte multumiti de modul cum se descarca audio tableta. Muzica? Super! Filme si seriale? Super! Totusi, merita mentionat ca noi nu ascultam tare o melodie sau un film, ci la un nivel decent.

In ceea ce priveste camerele foto, MatePad 11 are o camera de 13 megapixeli montata pe spate si o camera de 8 megapixeli in fata. Am vorbit cu o bunica dornica sa-si vada nepotul aproape zi de zi. Am folosit tableta care s-a descurat mai bine decat ne asteptam. De altfel, am descoperit acest mod de comunicare prin intermediul tabletei, necunoscut noua pana la MatePad 11. Camera de pe spate este foarte utila pentru a scana documente sau a face fotografii. Desi calitatea pozelor este buna, am vrea sa mentionam ca ar fi indicat sa va temperati asteptarile, rezultatele nu se pot compara cu fotografiile facute de telefoanele de top Huawei dar na, acolo este altceva. Pentru o tableta, rezultatele sunt mai mult decat multumitoare. Insa asta nu inseamna ca nu puteti imortaliza cateva momente dragi inimii voastre.

Am uitat. In ceea ce priveste comunicarea prin interdiul aplicatiilor dedicate. Am folosit Facebook Messenger si totul a mers perfect. Nu stiam de ce persoana cu care vorbeam, ne auzea atat de bine. Tableta are 4 microfoane incorporate dar si tehnologie AI pentru reducerea zgomotului ambiental. Acest lucru permite o comunicare aproape perfecta.

Software si sistem de operare

Tableta MatePad 11 este primul dispozitiv lansat de Huawei cu softul HarmonyOS, care se misca foarte bine. Il puteti utiliza fara sa simtiti dorul Androidului. Poate este chiar nitel mai bun? Hmm. Ramane de vazut. Asa cum am mentionat, asemanarile cu Androidul se resimt mai ales din punct de vedere vizual. Insa, exista si diferente care schimba considerabil experienta cu aceasta tableta. In primul rand, nu mai exista Google Play—acesta a fost inlocuit de App Gallery. Din pacate, App Gallery contine o selectie relativ limitata de aplicatii, asa ca va sfatuim sa folositi Petal Search. Baza de aplicatii o aveti la dispozitie. Daca sunteti un utilizator Google inrait, sunt sanse mari sa-i duceti dorul. Totusi, noi am reusit sa instalam browserul Chrome, Brave si Mozilla. Merg bine. Avem contul de gmail activat si nu suntem incomodati de alte lucruri.

In functie pentru ce planuiti sa folositi tableta, sunt sanse foarte mari sa nu simtiti vreo diferenta intre dispozitivele care au Google Play sau Apple Store instalat. MatePad 11 ruleaza fara niciun impediment aplicatiile favorite a milioanelor de utilizatori din intreaga lume (e.g., Facebook, Youtube, Instagram, Twitter, Netflix, HBO). Cool, nu?

Cu alte cuvinte, veti putea utiliza tableta dupa bunul plac: aveti nevoie de o reteta buna pentru ceva dulce? Nicio problema. YouTube poate fi accesat doar cu o apasare de buton, unde va asteapta o avalansa de retete interesante. Poate va place sa ve beti cafeaua citind noutati si stiri? Va puteti baza pe MatePad 11, deoarece puteti websiteurile favorite de stiri. Taleta are specificatiile tehnice potrivite (procesor puternic, RAM generos), pentru a naviga diverse website-uri, ziare online sau programe de stiri fara a experimenta intarzieri sau blocaje. Fiecare experienta devine o placere. Sincer, nu prea stam mult pe siteurile de stiri romanesti deoarece ele tind sa puna accent pe cele mai negative aspecte ale existentei in Romania. Nu vrem sa ne incarcam negativ.

Continuam cu design si diplay

Unul dintre punctele forte ale acestei tablete este designul elegant si cu insertii premium. O sa observati cu usurinta finisajele de calitate. Tableta este usoara (cantareste 485 g), ceea ce inseamna ca o puteti lua cu usurinta oriunde aveti nevoie. Din bucatarie in dormitor, la lucru sau in vacanta, aparatul este usor de transportant. Daca o sa aveti si o tastatura, atunci adaugati cateva grame.

MatePad 11 se simte ca un iPad Pro, fiind mult mai subtire in comparatie cu alte tablete Android. Pe langa aspectul placut, MatePad 11, datorita dimensiunilor sale, poate fi o prezenta sublima pe orice birou. Sunt sanse destul de mari sa devina un partener de incredere in calatoriile voastre. Momentan, nu am avut placerea de a porni intr-o calatorie in afara tarii. Poate lucrurile se vor schimba in 2022. Vom vedea. Si chiar daca nu planuiti sa calatoriti foarte mult, tableta este utila de avut la indemana, pentru serile in care vreti doar sa stati pe canapea si sa va relaxati la un film bun (sau sa jucati un mini-joc distractiv), fara sa va complicati cu TV-ul.

Asa cum sugereaza si numele, ecranul tabletei MatePad 11 are o diagonala de 11 inch (mai precis 10.95 inch), IPS display ceea ce ofera claritate si vizibilitate buna chiar daca este expusa la o sursa directa de lumina (e.g., la soare). Cu alte cuvinte, indiferent daca veti fi in exterior sau interior, va puteti bucura de tot ce poate oferi aceasta tableta. Asigura o rezolutie de 2560 x 1600 cu un numar impresionant de culori 16.7 milioane.

Culorile sunt vibrante si parca prind viata cand ruleaza anumite clipuri video. Am vazut clipuri video de travel la Hai Hui in 2, clipuri de gaming la TheRadBrad dar si de lifestyle la Andreea Balaban si toate au rulat sublim. Incantator! Tableta poate fi si DJ-ul vostru atunci cand sunteti in cautare de motivatie sa finalizati activitatile casnice sau doar vreti sa asculatati muzica buna. Cateva activitati fizice in fundalul audio al lui Eminem pot deveni mult mai placute!

Durabilitate si performanta, in conformitate cu bateria

Daca va ingrijorati ca s-ar putea ca MatePad 11 sa va lase fix in punctul culminant al serialului, venim cu vesti bune: bateria are o longevitiate impresionanta pentru o tableta. Stim ca au existat probleme cu durabilitatea bateriilor care echipau tabletele. In 2022, lucrurile s-au schimbat considerabil si trendul o sa continue.

Conform Huawei, tableta s-ar descarca dupa 12 ore de vizualizat video-uri in continuu. Altfel zis, puteti face binge-watch la un intreg sezon al serialului vostru preferat de pe Netflix sau HBO, Amazon Prime (asteptam si Disney Plus). Ha! Nu am testat aceasta afirmatie insa am incarcat destul de rar tableta, ceea ce spune multe. Daca imi aduc aminte bine, ultima tableta o incarcam aproape zilnic. Din punct de vedere tehnic, bateria are 7250 mAH si asigura putere pentru experiente multimedia de durata!

Un alt plus este ca puteti avea conversatii telefonice video cu cei dragi fara a fi blocati intr-un singur loc, sa asteptati sa se incarce tableta. Uneori, singura modalitate in care ne putem vedea oamenii dragi (plecati peste hotare, intr-o vacanta binemeritata sau la munca) este printr-un video call. Si de ce sa nu va bucurati la maxim de compania persoanelor favorite?

Accesorii super utile si chiar fain de utilizat!

Vesti bune pentru cei carora le place sa faca liste, sa deseneze si sa ia notite intr-un mod cool: tableta MatePad 11 este compatibila cu Stylus M-Pencil (pe care il avem si noi)- din aceeasi gama cu Samsung S pen sau Apple Pencil. Am avut noroc ca l-am prins intr-un pachet promo, alaturi de tastatura magnetica, la un super pret. Cat de util este acest stilou? Avand in vedere ca il folosim tot timpul, zicem ca este indispensabil.

Ne-am obisnuit cu el. Este o aditie buna pentru MatePad—fiind usor de folosit si chiar distractiv (daca va place sa mai si desenati, in functie si de aplicatia folosita. Cautati o aplicatie de grafica care sa corespunda cu aspiratiile voastre artistice. Poate vreti sa faceti un NFT celebru). Stylus M-Pencil are un design elegant, in forma de hexagon rotunjit pentru o mai buna prindere in mana si o experienta cat mai placuta. Chiar este un stilou care nu ar trebui sa lipseasca din viata voastra multimedia. Schimba modul cum interactionam cu tableta. Experienta devine mult mai interactiva.

Penita este acoperita cu platina si a fost atent conceput pentru o experienta naturala la scris si desenat. Si partea esentiala: Stylys M-Pencil raspunde rapid la comenzi si de multe ori veti avea aceeasi senzatie a scrisului/desenatului pe o coala de hartie. Am desenat de multe ori cu stiloul si se misca foarte fain.

Un alt accesoriu care merita luat in considerare este husa cu tastatura magnetica pentru MatePad 11. Pe langa rolul implicit (de tastatura), puteti folosi husa ca si suport—foarte util daca vreti sa va folositi mainile pentu alte activitati (gatit, desenat, luat notite productive, creative, etc.). Tastatura a fost proiectata pentru a oferi o experienta de tastare confortabila. Combinata cu M-Pencil veti putea maximiza beneficiile oferite de MatePad 11. Tastatura magnetica este usor de folosit si completeaza capabilitatile tabletei. O face mai productiva ca niciodata.

De asemenea, husa este confectionata dintr-un material PU durabil care va proteja tableta oriunde va deplasati. Pentru a prelungi longevitatea tabletei voastre, merita investitia in husa cu tastatura magnetica. Trebuie sa aveti in vedere faptul ca stiloul si tastatura costa extra sau poate le prindeti intr-un pachet promo.

O concluzie mult-asteptata!

Care sunt avantajele principale a detinerii unei tablete? Multa! Noi am putea enumera cateva primare insa ne vom rezuma la cele principale: flexibilitate, utilitate, comoditate si imbunatatirea experientei navigarii pe internet. Tableta MatePad 11 indeplineste aceste calitati? Cu siguranta ca da. La unele aspecte chiar ne-a surprins placut—in ceea ce priveste designul, durata bateriei si caracterul versatil. Aceasta tableta poate fi luata cu usurinta cu voi in vacante, la intalnirile de afaceri sau efectiv sa fie un mini-TV pentru bucatarie sau sursa de relaxare dupa o zi obositoare la munca.

Pentru unii, ar fi dispozitivul ideal pentru serviciu (de altfel, asa este prezentat de producator, am vazut o reclama pe site-ul Huawei) usor de trimis emailuri, organiza sedinte, evenimente si a tine evidenta unui calendar foarte incarcat. Alte persoane ar prefera tableta pentru activitati strict de relaxare, shopping, ascultat muzica si multe altele. Flexibilitatea este demna de apreciat!

La final, voi decideti cum veti folosi MatePad 11. Important este ca aveti de unde alege—este un dispozitiv potrivit pentru intreaga familie, de la mic la mare. De la cautat retete, filmulete amuzante pe Youtube, jucat mini-joculete pana la vizionari de filme, tableta Huawei MatePad 11 se descurca excelent. Daca sunteti o fire mai creativa si va place sa experimentati cu diverse desene, modele—MatePad 11 ofera si aceasta optiune (alaturi de Stylus M-Pencil).

Asadar, merita sa achizitionati tableta Huawei MatePad 11? Noi am spune ca da—este o investitie buna si de durata. Poate fi chiar si un cadou excelent pentru cineva drag. Oricum ar fi, noi suntem bucurosi ca avem tableta in casa si o folosim cu placere oricand dorim.