Recenzie joc FIFA20 PlayStation 4

Fotbal, distractie si multe jocuri pe care nu le vom uita curand: FIFA20

Intr-o perioada dedicata statului in casa si distantarii sociale, incercam sa pastram legatura cu distractia si voia buna prin intermediul dispozitivelor. Asa am sesizat ca orele trec mai repede cand sunt petrecute in imbratisarea tacita sau galagioasa a distractiei. Probabil ati vazut si voi cat de multi oameni aleg sa se delecteze cu jocuri pe PC sau consola. Atunci cand simti stresul si presiunea traiului in casa multe zile la rand, vrei sa te deconectezi total. Asa ca optam pentru jocuri si accesul facil la lumi interesante si captivante. Cei care au in case console PlayStation 4, reusesc sa se detaseze putin mai usor de stres si anxietate.

Gamerii, indiferent de nivelul lor – incepatori, intermediari sau profesionisti, se pot juca cu placere o sumedenie de jocuri, create pentru a oferi experiente de gaming diferite. In ultimele lumi am avut deosebita placere de a juca tot felul de jocuri interesante. Acestea ne-au ajutat sa facem fata cu brio la toate provocarile perioadei.

In acelasi timp, am facut un pas important in testarea unor titluri inedite, cel putin pentru noi. Curiozitatea ne-a determinat sa fim mai receptivi la jocurile din sporturi populare. Din optiunile disponibile, ne-am oprit la fotbal, deoarece nutrim o dragoste aparte pentru acest joc minunat. Asa ca ne-am propus sa ne jucam FIFA20 pe PlayStation 4, descoperind o noua pasiune pentru joc.

FIFA 20 a Tournament 0-0 CHE V LIV, 1st Half

Pe scurt:

  • 1. Un joc distractiv si usor de invatat!
  • 2. Echipe favorite din campionatele lumii si jucatori dornici sa impresioneze va asteapta cu momente de neuitat!
  • 3. Gameplay usor de invatat si Volta pentru meciuri de strada captivante!
  • 4. Turnee, Champions League, Europa League, campionate si multe alte surprize va vor surprinde!
FIFA 20 a Tournament 1-0 LIV V MID, 1st Half

Multe ore distractive si un joc absolut electrizant!

In fiecare zi ne-am inhamat la cateva meciuri, incercand sa ne dezvoltam abilitatile de gamer. Am reusit sa ne bucuram de multe momente placute, chiar daca nu ne-am testat potentialul impotriva altor jucatori. Ne-am limitat doar la adversari la nivel amator deoarece am vrut sa invatam jocul. Nu am vrut sa ne descurajeze o infrangere necrutatoare impotriva unui bot semi-pro. Avand in vedere ca ultima oara am jucat FIFA cand eram inca studenti la liceu. A trecut mult timp de atunci insa pasiunea pentru joc a ramas.

Daca tot timpul a fost putin mai darnic cu toata lumea, am cumparat cu deosebit entuziasm FIFA20. Prietenii vorbeau vorbeau cu drag despre joc, punand accent pe distractie si infruntari glorioase. Am ales sa-i ascultam si dupa ce am urmarit cateva clipuri pe YouTube cu gameplay-ul, ne-am decis sa avem in colectie si acest joc. A trebuit sa ne documentam putin, pentru a intelege mai multe lucruri despre particularitatile speciale ale FIFA20.

Dupa o saptamana de jocuri impotriva botilor dar si cateva jocuri in familie, putem spune ca jocul este foarte distractiv. Chiar daca aveam ceva rezervari in privinta abilitatii noastre de a ne adapta la cerintele jocului, am observat destul de rapid ca totul se invata. Sportul rege este cinstit de acest joc, care pur si simplu ne-a fascinat. A fost jucat de un baiat si de o fata, asa ca am avut la dispozitie doua tipuri de experiente de gaming. Ne-am putut forma o opinie personalizata si clara cu privire la calitatile jocului. Experienta cu FIFA20 ne-a determinat sa scriem o recenzie detaliata, pe care sa o impartim cu toti cei interesati. Stim ca multi gameri doresc sa afle cum este jocul si daca merita sa-l adauge in colectie. Sa fim complet sinceri, ne-am bucurat tare mult sa-l adaugam in micul loc de colectie de jocuri dedicate consolei.

FIFA 20 a Tournament 0-5 LEE V LIV, 1st Half

Recenzie detaliata joc FIFA20: invatam sa jucam fotbal!

Un meci bun poate starni multe zambete si sentimente pozitive iar unul nereusit pasiunea inflacarata de a invata. Jocul este o placere pentru un gamer incepator si o provocare pentru unul ceva mai experimentat. Prima oara ne-a surprins grafica jocului. A fost surprinzator sa vedem jucatorii favoriti in detalii rafinate. Am inceput aventura in lumea sportului rege cu dreptul.

Nu ne-am lasat descurajati de faptul ca am gresit multe pase sau ca nu reuseam sa recuperam mingea de la echipa adversa. Stiam ca o sa intampinam dificultati dar am reusit rapid sa ne obisnuim cu setarile necesare pentru a castiga meciuri. Fiecare meci a insemnat o noua oportunitate de a invata ceva nou, care sa ne ajute sa castigam si sa ne infrangem adversarii. Abia asteptam sa jucam online impotriva prietenilor si sa le aratam tot ceea ce am invatat.

FIFA20 este jocul pe care-l asteptam, mai ales in contextul izolarii la domiciliu. Aveam in fata o provocare pe cinste si am reusit sa o depasim cu succes. Jocul are la baza motorul grafic Frostbite, care reda corespunzator emotia celui mai popular sport din lume.

Fotbalul este iubit de milioane de romani si stim ca uneori starneste pasiuni, chiar si in cazul unui joc. Asa ca ne asteptam ca FIFA20 sa ne indeplineasca dorintele de a controla corespunzator jucatorii favoriti. Vrem ca gradul de realism sa fie ridicat deoarece asa simtim ca suntem aproape de echipa pe care o iubim si jucatorii indragiti. Acest joc nu dezamageste la acest capitol. Grafica este impresionanta, cel putin noi am apreciat fiecare moment din joc.

Am rulat jocul pe un televizor 4K LG prin intermediul unei console PlayStation 4 (nu PRO, desi ne-am fi dorit). In aceste conditii, grafica a fost exemplara. Nu ne-a dezamagit, chiar si atunci cand actiunea se incingea si detaliile ramaneau la un nivel ridicat. Prima oara am jucat Volta in cadrul jocului, un fel de fotbal de strada dar foarte amuzant si distractiv. Ne-a placut tare mult! Am revenit cu deosebita placere la acest joc, incercand sa facem tot felul de scheme si sa dam goluri spectaculoase. Este chiar foarte misto Volta si poate crea dependenta de distractie!

FIFA 20 a Tournament 1-0 LIV V MID, 1st Half

Flexibilitate in distractie

Jocul ofera pasionatilor de fotbal posibilitatea de a avea parte de experiente placute. Aveti acces la echipe din cele mai puternice campionate din Europa si restul lumii (inclusiv Romania). Primul meci setat de noi a fost Liverpool versus FCSB, intr-o finala UEFA Champions League. A fost distractiv si oarecum ciudat sa vedem ostenii Romaniei luandu-se la „tranta” cu mai marii din Premier League. Avem la dispozitie continut fascinant din UEFA Champions League, Europa League si multe altele.

Am fost curiosi intr-o zi si ne-am decis sa jucam o finala a Cupei Libertadores: Boca Juniors impotriva celor de la Colo Colo. A fost foarte distractiv si i-am testat abilitatile lui Carlito Tevez. Acesta a dat doua goluri dar Soldano a „furat” lumina reflectoarelor deoarece a fost golgheterul finalei cu un hat-trick minunat. Tribunele cantau pe masura asteptarilor si atmosfera reflecta importanta cupei.

Realismul fiecarui meci este incredibil si jucatorii sunt redati corespunzator. Am fost placut surprinsi de cum jocul se descurca la acest capitol, unul extrem de important. Grafica impresionanta si detaliile fine din fiecare moment al jocului, face ca fiecare meci sa devina o sursa de bucurii vizuale. O chestie foarte faina este optiunea de a crea o echipa de vis – Ultimate Team – care poate include tot felul de fotbalisti celebri. Ar fi pacat sa nu incercati aceasta optiune. Cum ar fi sa-i vedem in aceeasi echipa pe Zidane, Kaka, Ronaldo, Messi si poate chiar Roberto Baggio? Sunt atat de multe combinatii de jucatori incat doar imaginatia ne poate starni intr-o directie sau alta.

FIFA 20 a Tournament 2-0 LIV V MUN, 1st Half

Sa revenim putin la EA Sports Volta

De mici obisnuiam sa jucam fotbal in curtea scolii sau printre blocuri. Ne strangeam cu mic cu mare si incercam sa ne distram cu ajutorul unor mingi de piele sau cauciuc. Era distractiv si ne simteam tare bine, mai ales cand echipa noastra castiga. De atunci, ne-a ramas in suflet aceasta pasiune pentru fotbalul de strada. Cat de minunat! Volta ne-a trezit multe amintiri frumoase, unele chiar mai intense decat ne asteptam.

Prin intermediul acestui joc, ne-am imbogatit cultura de fotbal de strada in cel mai placut mod posibil. Am avut posibilitatea de a dezvolta propiul stil de joc, in diverse medii, care mai de care mai fascinante. Va puteti obisnui destul de rapid cu gameplay-ul Volta si implicit sa va dedicati fotbalului de strada, cu farmecul lui deosebit.

Personalizarea fiecarui meci devine o reala placere, mai ales dupa ce invatati optiunile si posibilitatile de customizare. Fiecare meci este unic, cu caracteristicile echipelor si ale stilului vostru de joc. Modul cum pasam si tragem la poarta este special, chiar daca dureaza putin sa invatam comenziile. Din fericire, inainte de fiecare joc exista un tutorial care ne poate ajuta sa le descoperim mai usor. Asa am descoperit cum sa tragem la poarta, cum sa deposedam un adversar prin alunecare, cum sa ne miscam si multe altele. Pe masura ce trecem prin aceste tutoriale, devine putin mai usor sa obtinem victorii! Cine nu iubeste sa castige meciuri?

FIFA 20 a Tournament 3-0 LIV V MUN, 1st Half

In concluzie

Chiar daca la inceput nu stiam la ce sa ne asteptam, instinctul ne ducea catre taramul distractiei. Povestiile prietenilor care jucau la greu jocul, ne-au oferit imagini grandioase si pana la un punct, nu s-au inselat. Jocul este de un 9+ (solid) si acest lucru il spunem dupa o saptamana de utilizare. Din perspectiva unor novici curiosi si determinati sa devina din ce in ce mai buni, jocul FIFA20 este o provocare minunata!

Iubim fotbalul si ne bucuram ca il avem atat de aproape. Incepem sa-i apreciem micile fineturi si tot ceea ce are de oferit mai bun. Asadar, putem recomanda jocul persoanelor care iubesc fotbalul si vor sa inceapa o aventura de neuitat cu jucatorii favoriti. Cateva din cele mai iubite echipe de fotbal din lume va asteapta sa le testati!